The project aims to elucidate the philosophical character of the relation between cinema, late modernity, and artistic modernism, which is under-specified in current debates from media studies. Recent cultural theorists have often emphasized that an adequate understanding either of the cinematographic medium, or of late modernity, calls for scrutinizing them in conjunction. Those theorists, however, do not establish conclusively whether the relation between cinema, late modernity, and artistic modernism is a) external or b) internal. In case a), each relatum could have still evolved in the way it did, while historically independent from the other two. In case b), the historical evolution of the three relata is inconceivable outside the triad. The project will reappraise the triadic relation, by drawing on three philosophers, who advanced convergent takes on it, at different points in the 20th-century: Ludwig Wittgenstein in unpublished manuscripts from the 1930s, Maurice Merleau-Ponty in several versions of a programmatic essay from the 1940s, and Stanley Cavell in a book from the 1970s, nowadays influential in film-philosophy. These three philosophical takes call for a conceptual history of cinematographic modernism, to be undertaken by the present project, in a more fine-grained and case-sensitive manner than that of available endeavours. By confronting the three philosophical takes with recent theories of film “media” and of the notion “modern”, the project further seeks to identify historically invariant aspects of the cinematographic medium and to clarify what the age of late modernity and artistic modernism still mean, and also what they (counterfactually) could have meant.
This project is supported by a grant of the Romanian Ministry of Education and Research, CNCS – UEFISCDI, project number PN-III-P1-1.1-PD-2019-0373, within PNCDI III.
Mihai Ometiță (Project director) [mihai.ometita(at)icub.unibuc.ro] is a postdoctoral researcher in philosophy at the Research Institute of the University of Bucharest. He previously held two junior research positions at the same institution and was a postdoctoral fellow at New Europe College – Institute for Advanced Study (Bucharest), working on cinematographic experience in contrast to ordinary perception. After receiving a Research MA degree from the University of Groningen (The Netherlands), he wrote his PhD thesis at the University of East Anglia (UK), investigating the phenomenological project in Wittgenstein’s manuscripts from the under-explored, so-called “middle period” of the Nachlass. His work includes the co-edited volume Wittgenstein and Phenomenology (Routledge 2018), as well as contributions to The Philosophy of Werner Herzog (Rowman & Littlefield 2020) and to Colours in the Development of Wittgenstein’s Philosophy (Palgrave Macmillan 2017). He has been an organizer of, and a contributor to, a number of international conferences in various countries, such as Belgium, Brazil, France, Germany, Norway, Romania, The Netherlands, and United Kingdom.
Prezentare rezultate
În prima etapă a proiectului au fost evaluate teorii recente ale mediului cinematografic, ale modernității târzii și ale modernismului artistic de la intersecția studiilor filmice și culturale contemporane (primul obiectiv al proiectului) cu scopul de a arăta care sunt meritele și limitările acelor teorii (prima întrebare de cercetare a proiectului). Potrivit planului de lucru, acele teorii au fost examinate pe fundalul categoriilor metodologice de „exclusiv” și „inclusiv” introduse de către Miłosz Stelmach (2016). Un prim rezultat al etapei a fost articularea și dezvoltarea concepției potrivit căreia textul influent al lui Clement Greenberg „Avant-Garde and Kitsch” (1939), invocat de către Stelmach ca sursă clasică a teoriilor exclusive, implică, de fapt, o metodologie hibridă, atât exclusivă, cât și inclusivă. Prin contrast, cele două categorii metodologice tind să se manifeste prin opoziție în studiile filmice și culturale contemporane, după cum arată lectura comparativă care a fost aplicată unor abordări programatice precum cele ale lui Michael Wood (2011) și Miriam Hansen (1999). Al doilea rezultat al etapei a fost implementarea unor resurse tematice și metodologice oferite de către Michael Wood și care, coroborate cu cele oferite de către doi autori centrali ai proiectului – Ludwig Wittgenstein și Stanley Cavell – au impus o re-considerare a presupusei armonii dintre omul modern și mediul cinematografic, armonie care se dovedește a fi nu atât naturală, cât rezultatul achiziției de către acel tip uman a unei gramatici a acelui mediu.
În a doua etapă a proiectului, un prim unghi de abordare a obiectivelor acesteia a fost analiza relației dintre cinematograf și modernitate, urmărind raportul între mediul cinematografic și omul modern. Pe baza cercetării manuscriselor lui Ludwig Wittgenstein din preajma anului 1930, s-a reconstruit și s-a evaluat concepția lui, până acum sub-explorată în context exegetic, asupra acelui raport în termenii satisfacerii unor dorințe colective ale spectatorilor de către anumite genuri filmice care adoptă aparatul narativ al happy-end-ului. De vreme ce acele dorințe nu sunt personale, ci generice, concepția lui Wittgenstein a relevat, pe de o parte, un raport între mediul cinematografic și omul modern ireductibil la un raport pur psihologic și, pe de altă parte, o relație între cinematograf și modernitate ireductibilă la o relație strict externă. Prin intermediul unor aspecte neglijate ale volumului lui Stanley Cavell The World Viewed: Reflections on the Ontology of Film (1971/1979), influent în studiile filmice și culturale contemporane, a fost identificată o rețea de intersecții între acel volum și concepția wittgensteiniană. Ceea ce Wittgenstein tematizează drept o absență a nevoii de a acționa în vederea satisfacerii dorințelor în cadrul experienței cinematografice apare, pe fundalul demersului lui Cavell, ca o manifestare particulară a unei dorințe fundamentale de „a nu avea nevoie de putere”. Atribuind acea dorință fundamentală omului modern aflat în situația spectatorului, Cavell a oferit resurse pentru o dezamorsare a concepției relației dintre cinematograf și modernitate drept o relație strict externă.
Un alt unghi de abordare a obiectivelor celei de-a doua etape a fost reconstrucția, confruntarea și evaluarea concepțiilor asupra relației dintre mediul cinematografic și modernismul artistic propuse de către cei trei filosofi care jalonează prezentul proiect. În acest sens, au fost identificate trei puncte nodale în vederea trasării unei istorii conceptuale a relației în chestiune. În contrast cu teoriile disponibile ale modernismului cinematografic, o atare istorie conceptuală implică o analiză filosofică a relației în chestiune cu sarcina de a delimita criterii conceptual-clarificatoare în juxtapunerea noțiunilor de „mediu cinematografic” și „modernism artistic”. Manuscrisele lui Wittgenstein din preajma anului 1930 au oferit resurse pentru articularea unei concepții care a fost catalogată ca fiind „tradiționalistă” și potrivit căreia relația dintre cinematograf și modernism este una de incompatibilitate. Cele patru versiuni ale articolului programatic „Cinéma et psychologie” / „Le cinéma et la nouvelle psychologie” din anii 1940 al lui Maurice Merleau-Ponty au oferit resurse pentru articularea unei concepții care a fost catalogată ca fiind „sincronistă”. Potrivit acelei concepții, cinematograful „se acordă” modernismului în măsura în care asumă o anumită turnură metodologică prescrisă de alte medii care abandonează introspecționismul. Volumul lui Cavell din 1971/1979 a oferit resurse pentru articularea unei concepții care a fost catalogată ca fiind „hibridă”. Potrivit acelei concepții, cinematograful este ultima artă tradițională care rămâne vie în epoca artelor moderniste atâta vreme cât publicul găsește convențiile filmice a fi convenabile și convingătoare; cinemaul este însă „forțat în modernism” atunci când este nevoit să-și chestioneze propriile condiții de existență și de supraviețuire.
În cadrul celei de-a treia etape a proiectului, a fost abordat obiectivul principal al acesteia, anume editarea în vederea publicării a remarcilor de manuscris despre cinematograf ale lui Wittgenstein, precum și obiectivul secundar de a organiza un workshop internațional dedicat filosofiei filmului și axat pe tematica proiectului. Remarcile de manuscris au fost editate urmând versiunea disponibilă în transcrierea „diplomatică” a ediției Wittgenstein’s Nachlass: The Bergen Electronic Edition (Oxford UP, 2000).