
Universitatea din București vă invită la conferința de lansare a Centrelor de Excelență pentru care Universitatea din București a câștigat finanțare în cadrul competiției CoEx 2024, derulată prin Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (PNCDI IV), în calitate de coordonator sau partener.
Conferința va avea loc luni, 16 martie 2026, începând cu ora 14:00, la Rectoratul Universității din București (Șos. Panduri nr. 90), în Sala Senatului (parter).
Evenimentul se va desfășura în prezența domnului prof. univ. dr. Adrian Curaj, Director general al Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) și a domnului dr. Andrei Alexandru, Președintele Autorității Naționale pentru Cercetarea Științifică (ANCS).
Programul integral al evenimentului poate fi accesat aici.
Vă rugăm să ne confirmați participarea dumneavoastră până vineri, 6 martie 2026, ora 14:00 la adresa de e-mail events@icub.unibuc.ro.
Lista Centrelor de Excelență coordonate de Universitatea din București
- „Paradigme chimio-catalitice în valorificarea deșeurilor multifazice – Centru de Excelență pentru chimie și economie circulară” (ChemBioCatCirEcon), coordonat de prof. univ. dr. Vasile Pârvulescu, de la Universitatea din București, din domeniul de încadrare Digitalizare, industrie și spațiu
- „Centrul de Excelență pentru Schimbări Climatice și Societale” (CECSC), coordonat de prof. univ. dr. Bogdan Antonescu, de la Universitatea din București, din domeniul de încadrare Climă, energie și mobilitate
- „Platforma multidisciplinară integrată pentru descoperirea accelerată și inovativă de medicamente” (TheraFast), coordonat de prof. univ. dr. Adrian Șalic, de la Universitatea din București, din domeniul de încadrare Sănătate
- „Centru Național Multidisciplinar de Excelență pentru Combaterea Rezistenței la Tratamentele Antiinfecțioase” (ARES), coordonat de prof. univ. dr. Carmen Chifiriuc, prorector UB pentru Cercetare, Universitatea din București, din domeniul de încadrare Sănătate
Lista Centrelor de Excelență în care Universitatea din București este partener
- „Centrul Român de Excelență în domeniul Biodiversitate, Servicii Ecosistemice și Societate” (RECOVER), coordonat de prof. univ. dr. Tiberiu Hartel, de la Universitatea Babeș-Bolyai, din domeniul de încadrare Hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu (responsabil UB: prof. univ. dr. Laurențiu Rozylowicz)
- „Centrul de excelență în cercetare pentru promovarea neutralității și rezilienței climatice prin agricultură” (AgroCliN), coordonat de prof. univ. dr. Sorin-Mihai Cîmpeanu, de la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, din domeniul de încadrare Hrană, bioeconomie, resurse naturale, biodiversitate, agricultură și mediu (responsabil UB: prof. univ. dr. Carmen Postolache)
- „Dezvoltarea rezilienței sociale și de securitate prin promovarea excelenței în cercetare” (ESSER), coordonat de prof. univ. Irena Chiru, de la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”, din domeniul de încadrare Securitate civilă pentru societate (responsabil UB: conf. univ. dr. Darie Cristea)
Prin implementarea acestor proiecte, UB își reafirmă statutul de instituție de cercetare de top la nivel național, capabilă să genereze inovații în domenii prioritare, de la sănătate și climă, până la industrie și economie. Totodată, centrele creează noi oportunități pentru dezvoltarea infrastructurii de cercetare și pentru creșterea vizibilității României în cadrul spațiului european de cercetare.